Яндекс.Метрика

vineri, 30 septembrie 2016

TOMOS DE CANONIZARE A SFINTEI FERICITE AGAFIA (MARANCIUC)

     MITROPOLIA CHIȘINĂULUI ȘI A ÎNTREGII MOLDOVE 
SINODUL BISERICII ORTODOXE DIN MOLDOVA 
TOMOS DE CANONIZARE A SFINTEI FERICITE AGAFIA (MARANCIUC; ? – 1843) DE LA MĂNĂSTIREA CUȘELĂUCA, PROCLAMAT LA DATA DE 11/24 SEPTEMBRIE, ANUL MÂNTUIRII 2016   
     Preasfințiților Ierarhi, Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și drept-măritor popor din de Dumnezeu păzita Biserica Ortodoxă din Moldova   Vrednic de toată cinstea înaintea lui Dumnezeu și cuvios lucru este a prăznui prin slujbe și cântări duhovnicești, pomenirea sfinților care s-au nevoit întru Domnul. Având în vedere viața pilduitoare a Sfintei Fericite AGAFIA de la mănăstirea Cușelăuca, dar și nevoințele sale, îndreptate spre slujirea lui Hristos și a Bisericii, conform raportului Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în ședința sa din 15 iulie 2016, ziua de pomenire a Sfântului Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, condicile Nr. 68, a decis rânduirea Fericitei AGAFIA în ceata sfinților cu cinstire locală în Biserica și țara noastră. De asemenea, s-a stabilit data de pomenire a Sfintei Fericite AFAFIA (Maranciuc) 9/22 iunie, ziua trecerii sale la cele veșnice. Rămășițele pământești ale Sfintei Fericite AGAFIA să fie considerate moaște și să le acorde cinstea cuvenită. Totodată, să fie pictată icoană pentru închinare, conform hotărârii Sinodului VII Ecumenic și să fie alcătuită slujba de pomenire. Să aducem laudă și preamărire lui Dumnezeu, Cel minunat întru sfinți, pentru această sfântă împlinre în Biserica noastră.


joi, 29 septembrie 2016

ANUNȚ!!!

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,
Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori!

La data de 21 octombrie  2015  în adresa Comisiei Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru canonizarea sfinţilor Înaltpreasfinţitul Sava, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari a înaintat spre examinare dosarul preotului Vasile Machedonschi, care a slujit Sfintei Biserici mai mult de jumătate de secol și a fost executat de Troika NKVD la data de 05 martie 1938, în temnița din orașul Tiraspol pentru activitatea religioasă și propagandă.

КОМИССИИ ПО КАНОНИЗАЦИИ СВЯТЫХ ПРАВОСЛАВНОЙ ЦЕРКВИ МОЛДОВЫ

Ваши Высокопреподобия и Преподобия,
Возлюбленные о Христе братия и сестры!

21 октября 2015 года в Комиссию по канонизации святых Православной Церкви Молдовы обратился Высокопреосвященнейший Савва, Архиепископ Тираспольский и Дубоссарский с просьбой рассмотрения вопроса о причислении к лику местночтимых святых, иерея Василия Дмитриевича Македонского, отдавшего более полувека служению Православной Церкви и расстрелянного 05 марта 1938 года в стенах Тираспольской тюрьмы по приговору Особой тройки НКВД за религиозную деятельность и пропаганду.

KОМИССИЯ ПО КАНОНИЗАЦИИ СВЯТЫХ ПРАВОСЛАВНОЙ ЦЕРКВИ МОЛДОВЫ

Ваши Высокопреподобия и Преподобия,
Возлюбленные о Христе братия и сестры!

В Комиссию по канонизации святых Православной Церкви Молдовы обратился Высокопреосвященнейший Савва, Архиепископ Тираспольский и Дубоссарский с просьбой рассмотрения вопроса о причислении к лику местночтимых святых, мученически убиенных иеромонаха Викентия (Кимитюка) и его матери Гликерии Илларионовны Кимитюк у себя на дому в с. Ташлык Григориопольского района в ночь на 17 января 1957 года.

ANUNȚ!!!

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,
Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori!

În adresa Comisiei Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru canonizarea sfinţilor Înaltpreasfinţitul Sava, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari a înaintat spre examinare dosarul ieromonahului Vichentie (Chimitiuc) şi maicii sale Glicheria pentru a fi canonizaţi. Ei au primit martiriul în chinuri grozave pe data de 17 ianuarie 1957 în propria casă din satul Taşlîc, raionul Grigoriopol.

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Cлужба канонизации Святой Блаженной Агафии Маранчук.

     В субботу 24 сентября 2016 год, в Свято-Успенском Кушеловском женском монастыре состоялась состоялась служба канонизации Святой Блаженной Агафии Маранчук. Божественную литургию возглавил Высокопреосвященнеший ВЛАДИМИР, Митрополит Кишиневский и всея Молдовы, Предстоятель Православной Церкви Молдовы.

Video - Slujba de canonizare a Sf. Agafia

PARTICIPAREA BISERICII LA SLUJBA DE CANONIZARE A FERICITEI AGAFIA DE LA CUȘELĂUCA

    Sâmbătă, 24 septembrie, Sfânta Mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din s. Cușelăuca, r. Șoldănești a găzduit un eveniment istoric pentru Biserica și Patria noastră – slujba de canonizare a Fericitei Agafia (Maranciuc). Numeroși credincioși din toate colțurile țării dar și de peste hotarele ei au poposit la Mănăstirea Cușelăcuca, pentru a înălța rugăciuni și pentre a-i aduce slava cuvenită Fericitei Agafia. 

vineri, 23 septembrie 2016

SLUJBA PRIVEGHERII ÎN AJUNUL CANONIZĂRII FERICITEI AGAFIA DE LA CUȘELĂUCA

În seara zilei de vineri, 23 septembrie 2016, cu binecuvîntarea Întistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitul Mitropolit VLADIMIR, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvîrşit slujba Privegherii din Ajunul Canonizării Fericitei Agafia de la Mănăstirea Cușelăuca.
În această zi deosebită au luat parte un sobor de preoți și diaconi, care s-au rugat pentru poporul nostru cel binecredincios. De asemenea în cuvântul Preasfințitului Episcop Petru, care este și Preşedintele Comisiei pentru Canonizarea Sfinţilor din Moldova, s-a menționat și despre importanța participării la astfel de slujbe, îndemnând pe credincioși la prezență cu multă evlavie și credință la slujba de canonizare a Fericitei Agafia.

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Interviu cu PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Președinte al Comisiei Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru Canonizarea Sfinților

     Recent, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a canonizat primii sfinți basarabeni: Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni și Cuvioasa Agafia de la Cușelăuca. Potrivit Preasfințitului Petru, președintele Comisiei de Canonizare, în prezent sunt examinate și dosarele altor candidați la sanctificare. În interviul de mai jos, Episcopul explică motivele canonizării celor doi și spune cine sunt următorii moldoveni, care ar putea fi ridicați la treapta de sfinți.
– Preasfințite Petru, câte persoane sunt propuse astăzi pentru canonizare în R. Moldova şi cine sunt acestea?

joi, 8 septembrie 2016

Eпископ Унгенский и Ниспоренский Петр: «Святитель Гавриил будет покровительствовать всем, кто будет к нему обращаться с верой и молитвой»

    Преосвященнейший Петр, Епископ Унгенский и Ниспоренский, председатель комиссии по канонизации святых Православной церкви Молдовы, рассказал читателям «Молдавских ведомостей» о церемонии канонизации митрополита Гавриила Бэнулеску-Бодони -  первой в истории независимой Молдовы.

- Что является основанием для канонизации святых?
- Основными условиями и причинами для канонизации святых во все времена было проявление подлинной святости подвижника. Свидетельствами ее являются: добродетельная и праведная жизнь, безукоризненное православие, служение Святой Церкви и проповедь Евангелия, исповедание веры, мученическая смерть за Христа или истязание за веру Христову, чудеса, совершаемые при жизни или после смерти, большие заслуги перед Церковью и народом Божиим, почитание его народом.

duminică, 4 septembrie 2016

SFÂNTA MĂNĂSTIRE CĂPRIANA A GĂZDUIT SLUJBA DE CANONIZARE A MITROPOLITULUI GAVRIIL BĂNULESCU BODONI

     Vrednic de toată cinstea înaintea lui Dumnezeu și cuvios lucru este a prăznui prin slujbe și cântări duhovnicești, pomenirea sfinților care s-au nevoit întru Domnul.
    Având în vedere viața pilduitoare a vrednicului de pomenire ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni, Mitropolitul Chișinăului și al Hotinului, dar și slujirea sa pastoral-misionară pentru luminarea clerului și poporului drept-măritor dintre Prut și Nistru, conform raportului Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în ședința sa din 15 iulie 2016, condicile nr. 68, a decis rânduirea bineplăcutului ierarh al Domnului în ceata sfinților cu cinstire locală în Biserica și țara noastră.

sâmbătă, 3 septembrie 2016

SLUJBA PRIVEGHERII DIN AJUNUL CANONIZĂRII MITROPOLITULUI GAVRIIL BĂNULESCU BODONI LA MĂNĂSTIREA CĂPRIANA

    În seara zilei de vineri, 2 septembrie 2016, cu binecuvîntarea Întistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitul Mitropolit VLADIMIR,, un sobor de Arhierei au săvîrşit Slujba Privegherii din ajunul canonizării Mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni.
    În această zi deosebită au luat parte un sobor de arhierei din Biserica Ortodoxă din Ucraina, Înaltpreasfinţitul Mitropolit IRINEU, Înaltpreasfinţitul Mitropolit SERGHIE, Înaltpreasfinţitul Mitropolit SIMION şi Preasfinţitul Episcop DAMIAN. La slujba de asăzi a luat parte şi Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, Preşedintele comisiei pentru canonizarea sfinţilor din Moldova.