I.Privire Generală
Comisia Sinodală pentru canonizarea (proslăvirea)
sfinţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova funcţionează în baza Hotărîrii
Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din anul1992, care prevede
crearea comisiilor pentru canonizarea sfinţilor în toate eparhiile Bisericii
Ortodoxe Ruse cu scopul colectării şi cercetării materialelor privind
canonizarea nevoitorilor credinţei, îndeosebi a mucenicilor şi mărturisitorilor
sec. XX, precum şi în baza Hotărîrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
din 25 mai 2011.
Comisia Sinodală invită profesori ai şcolilor teologice,
cercetători, istorici, canonişti, clerici şi mireni ai Bisericii Ortodoxe din
Moldova, spre conlucrare în vederea cercetărilor profesioniste de canonizare.
Un rol în procesul de cercetare şi pregătire a dosarelor de canonizare a
sfinţilor revine episcopilor eparhioţi şi comisiilor de resort din teritoriu.
În conformitate cu decizia Sf. Sinod al Bisericii
Ortodoxe Ruse din 7 iulie 1989, iniţiativa de canonizare trebuie să vină de la
episcopii eparhioţi. Mănăstirile, protopopiatelor, preoţii şi laicii care
nutresc sentimente de evlavie faţă de un anumit nevoitor trecut la cele veşnice
şi au dovada sfinţeniei lui, sîn chemaţi să adreseze cererea cu privire la
canonizarea acestuia chiriarhului locului. Episcopul eparhiot emite cererea în
comisia eparhială pentru canonizarea sfinţilor pentru colectarea materialelor
istorice necesare, a mărturiilor şi sfinţeniilor persoanei propuse spre
canonizare. Comisia eparhială de resort întocmeşte dosarul acestuia şi îl
înaitează chiriarhului spre aprobare. Urmare studierii dosarului, episcopul
eparhiot, în baza unui raport, înaintează dosarul Înalt Prea Sfinţitului
Mitropolit al Chişinăului şi întregii Moldove.
Comisia Sinodală nu este în drept să iniţieze dosare de
canonizare a sfinţilor.
În urma studierii minuţioase a dosarelor parvenite din
eparhii, Comisia Sinodală trimite aviz pozitiv sau negativ pentru fiecare dosar
în parte. Dosarele avizate pozitiv sînt înaintate înalt Prea Sfinţitului
Mitropolit al Chişinăului şi întregii Moldove şi Sinodului Bisericii Ortodoxe
din Moldova pentru decizie finală. Dosarele avizate negativ sînt respinse sau
returnate comisiilor eparhiale pentru revizuire.
Comisia Sinodală se va îngriji să întocmească textul
aghiografic necesar, modelul de icoană, raportul-sinteză cu motivele şi
argumentele care ar putea conduce la luarea unei hotărîri de canonizare,
prercum şi proiectul Actului de canonizare.
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova va împuternici
Comisia Sinodală Liturgică să întocmească slujbele religioase cuvenite, cum ar
fi troparul, condacul, acatistul, slujba vecerniei şi a utreniei.
II.Metodologia canonizării
sfinţilor
În baza recomandărilor Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe
Ruse din 26 decembrie 2002 şi prin prezentul Regulament se stabileşte metodologia
canonizării sfinţilor, care prevede următoarele:
1. Orice propunere de canonizare trebuie însuşită de eparhia
respectivă şi apoi dată în cercetare, documentare şi examinare minuţioasă
comisiei eparhiale de resort, formată din persoane competente, în perspectiva
promovării ei.
2. Este inadmisibil publicarea materialelor neverificate şi
neavizate. Numai rezultatele studiilor şi cercetărilor verificate şi aprobate
de episcopul eparhiot pot fi publicate în presa eparhială şi în alte reviste
bisericeşti.
3. Este interzisă colectarea semnăturilor pentrucanonizarea
unor persoane, acest lucru fiind în dezacord cu tradiţia Bisericii.
4. Nu este recomandată grăbirea canonizării persoanelor care
au puţin timp de la trecerea la cele veşnice. Chiar dacă cinstirea acestora în
popor şi dovada sfinţeniei vieţii lor este vădită, iniţierea dosarelor de
canonizare poate avea loc numai după 30 ani de la moartea acestora. Abaterea de
la această normă presupune un studiu documentar aprofundat şi cuprinzător.
5. Aflarea (deshumarea) rămăşiţelor pămînteşti (moaştelor)
persoanelor necanonizate se face cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului
Mitropolit al Chişinăului şi întregii Moldove, la recomandarea Comisiei
Sinodale. Episcopul eparhiot va prezenta Comisiei Sinodale cererea pentru deshumare
şi respectiv raportul despre rezultatele deshumării.
6. Este inadmisibil expunerea în biserici spre închinare a
moaştelor persoanelor necanonizate, înainte ca să fie luată decizia finală de
canonizare a acestora.
7. În cazul descoperirii miraculoase sau accidentale
(săpături, alunecări de teren, etc.) a moaştelor persoanelor necanonizate,
episcopul eparhiot raportează Comisiei Sinodale despre cele întîmplate. Urmare
vizitei în teritoriu, Comisia Sinodală întocmeşte proces verbal în baza căruia
emit aviz, fie pentru expunerea moaştelor în pronaosul bisericii pe perioada
derulării dosarului de canonizare, în cazul cînd este constatată minunea, fie
pentru reînhumarea osemintelor.
8. Deshumarea forţată a rămăşiţelor pămînteşti ale
persoanelor necanonizate, făcută fără binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului
Mitropolit şi în lipsa avizului Comisiei Sinodale se pedepseşte în conformitate
cu prevederile canonice cu privire la profanarea mormintelor.
9. Comisiile eparhiale de resort întocmesc dosarul de
canonizare, care cuprinde:
-
biografia
amănunţită a persoanei propuse spre canonizare;
-
fotografii,
portrete şi alte imagini în care se regăseşte nevoitorul;
-
documente
de arhivă care de monstrează sfinţenia vieţii, martiriul sau mărturisirea de
credinţă a nevoitorului;
-
mărturiile
episcopilor, clericilor şi mirenilor despre viaţa înbunătăţită a nevoitorului,
în care să se arate în plinitudine virtuţile acestuia. Cinstirea şi evlavia
credincioşilor fiind o componentă importantă în actul de canonizare a
sfinţilor;
-
mărturii
şi dovezi despre ajutorul acordat de nevoitor, fie în timpul vieţii, fie după
moarte;
-
mărturiile
persoanelor vindecate prin rugăciunile nevoitorului, precum şi vindecarea
dobîndită prin atingerea de moaştele sau mormîntul acestuia şi certificatele
medicale care confirmă vindecările miraculoase;
-
descrierea
mormîntului nevoitorului şi locul amplasării lui sau lipsa acestuia şi motivele
care au dus la dispariţia rămăşiţelor pămînteşti;
-
descrierea
moaştelor nevoitorului (în cazul cînd acestea au fost deja deshumate).
10.
La dosarul noilor mucenici şi mărturisitori se
adaugă copiile dosarelor de judecată şi anume: ancheta arestatului, toate
procesele verbale, condamnarea, actul care confirmă săvîrşirea condamnării,
locul şi circumstanţele morţii acestuia. Dacă mucenicul sau mărturisitorul a
fost arestat de mai multe ori se anexează copiile la toate dosarele lui.
III.
Condiţiile obligatorii pentru canonizare
Biruinţa
asupra răului nu se măsoară cu biruinţa asupra celor materiale, ci prin
statornicia în adevăr, căci „cel ce va
răbda pînă la urmă, acela se va mîntui” (Marcu 13:13).
Condiţiile obligatorii pentru canonizare sînt:
1.
Credinţa
adevărată şi temeinică în Dumnezeu.
2.
Slujirea
Bisericii şi propovăduirea Sfintei Evanghelii cu dăruire de sine.
3.
Mărturisirea
eroică a credinţei.
4.
Moartea
martirică pentru Hristos.
5.
Viaţa
cinstită şi curată.
6.
Minuni
săvîrşite în timpul vieţii sau după moarte.
7.
Merite
însemnate pentru Biserică şi pentru poporul lui Dumnezeu.
8.
Cinstirea poporului
IV.
Canonizarea noilor mucenici şi mărturisitori ai sec. XX
Canonizarea
noilor mucenici şi mărturisitori se face după modelul proslăvirii sfinţilor
mucenici în primele secole ale creştinizmului. La canonizarea persoanelor
persecutate şi prigonite pentru credinţă se iau în calcul circumstanţele epocii
respective. În fiecare caz concret sînt studiate amănunţit materialele de
arhivă şi mărturiile martorilor.
Persoanele
care au suferit din cauza persecuţiilor au fost deja reabilitate de către stat.
Faptul că autorităţile civile au constatat nevinovăţia lor nu este motiv
suficient pentru canonizare. Nu toate persoanele care au fost persecutate de
regimul sovietic-ateu s-au comportat la fel. Atitudinea organelor respective a
fost foarte dură. Represaţii erau acuzaţi de cele mai grave crime, scopul fiind
obţinerea de la cel acuzat recunoaşterea vinovăţiei. Majoritatea clericilor şi
creştinilor persecutaţi de regimul sovietic nu şi-au recunoscut „vina” şi nici
n-au dat mărturii mincinoase împotriva altora. Totuşi, printre ei s-au regăsit
persoane care au cedat presiunilor dînd dovadă de slabă credinţă şi laşitate.
Lipsa de credinţă manifestată în asemenea cazuri nu poate fi exemplu pentru
alţii. Canonizarea este exemplu de sfinţenie şi curaj a nevoitorului, la care
cheamă Biserica pe creştinii săi.
În
problema canonizării noilor mucenici şi mărturisitori sunt şi alte aspecte fără
de care proslăvirea este imposibilă. Atenţie deosebită trebuie acordată
atitudinii persoanei propuse spre canonizare faţă de schizme, mişcări politice,
militare şi paramilitare. Se cuvine a cerceta minuţios dacă persoana respectivă
a fost sau nu informator secret al organelor de securitate. Clarificarea
acestor circumstanţe necesită efortul şi tenacitatea comisiilor eparhiale de
resort, care pregătesc dosarele de canonizare, munca cărora trebuie organizată
şi controlată nemijlocit de către episcopul eparhiot.
V. Proslăvirea Icoanelor
Făcătoare de minuni
Cinstirea
sfintelor icoane este fundamentată teologic în secolele VIII-IX şi confirmată
de Sinodul VII ecumenic (Niceea, 787). Învăţătura despre sfintele icoane a
devenit emblema Ortodoxiei prin proclamarea sa oficială din 11 martie 843. Ca
răspuns la evlavia sporită a credincioşilor faţă de o anumită icoană, Dumnezeu
revarsă, prin aceasta, harul Său sfinţitor şi tămăduitor în lume. Ca regulă, o
astfel de icoană este cinstită de popor ca fiind făcătoare de minuni.
Stabilirea
autenticităţii şi veridicităţii minunilor săvîrşite în faţa unei icoane stă în
competenţa Comisiei Sinodale pentru canonizarea sfinţilor. Recunoaşterea oficială
a statutului de „icoană făcătoare de minuni” se face de către Înalt Prea
Sfinţitul Mitropolit al Chişinăului şi a întregii Moldove şi Sinodul Bisericii
Ortodoxe din Moldova, la recomandarea Comisiei Sinodale pentre canonizarea
sfinţilor.
Comisia
Sinodală va elabora un supliment la prezentul Regulament cu privire la icoanele
făcătoare de minuni.
VI. Prevederi finale
Sinodul
Bisericii Ortodoxe din Moldova, în baza raportului-sinteză al Comisiei
Sinodale, emite actul de proclamare a canonizării în limitele Bisericii
Ortodoxe din Moldova, fixează data sărbătoririi cu introducerea ei în
calendarul bisericesc, aprobă icoana sfîntului, precum şi slujbele religioase
în cinstea lui, dispunînd introducerea lor în cărţile de cult.
Urmare
canonizării la nivel local, Înalt Preasfinţitul Mitropolit al Chişinăului şi al
întregii Moldove înaintează dosarul de canonizare în Comisia de resort a
Patriarhiei Moscovei pentru proslăvirea la nivelul întregii Bisericii.
Proslăvirea sfinţilor
este parte integrală şi necesară a vieţii şi slujirii Bisericii în lume,
existenţa sfinţilor contemporani fiind dovada credinţei vii şi lucrătoare
într-o lume din ce în ce mai apostaziată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu