Яндекс.Метрика

miercuri, 25 mai 2011

Mitropolia Moldovei a constituit o comisie de canonizare a Sfinţilor Moldovei

La şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 25 mai 2011 a fost constituită o comisie de canonizare a Sfinţilor care s-au proslăvit în pământul Moldovei. Comisia va fi condusă de PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, iar în componenţa ei vor intra reprezentanţi ai tuturor eparhiilor din ţară.
Biserica Ortodoxă din Moldova nu a canonizat până acum niciun Sfânt, deşi aici, în decursul veacurilor, s-au născut şi au trăit mai mulţi cuvioşi şi mărturisitori care ar fi trebuit să fie canonizaţi, unii dintre ei având chiar Sfinte Moaşte. 

Procesul de canonizare presupune, în primul rând, acumularea de informaţii despre viaţa celor care urmează să fie canonizaţi, iar în acest proces pot fi cooptaţi diferiţi istorici, arheologi şi cercetători ai arhivelor, mai ales când ne referim la preoţii şi călugării omorâţi în perioada sovietică. De spune că unul dintre Sfinţii care ar putea să fie canonizaţi ar fi mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, despre care deja s-au scris mai multe teze şi monografii.
Amintim că prin decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, la data de 1/14 octombrie a fiecărui an, Biserica noastră cinsteşte pe Sfinţii care au avut legătură directă sau indirectă cu Moldova, dar au fost canonizaţi de alte Biserici Ortodoxe Locale, în special de cea Română. Printre aceştia se numără: Sf. Ştefan cel Mare, Mitropoliţii Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, Cuvioşii Paisie Velicicovschi şi Ioan Hozevitul, Cuvioasele Parascheva şi Teodora de la Sihla, dar şi mitropolitul rus Serafim Ciceagov. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu