„ Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va
hrăni;
nu va da în veac clătinare
dreptului”
Ortodoxia este mărturisirea
iubirii lui Dumnezeu, care a devenit Om pentru ca pe noi oamenii să ne
îndumnezeiască. Toţi oamenii sunt chemaţi să devină sfinţi, dar devin sfinţi
numai cei care răspund chemării Mântuitorului Hristos şi cultivă comuniunea lor
de iubire cu Dumnezeu, Cel Unul Sfânt, şi cu semenii lor.
Vedem câtă fineţe,
câtă delicateţe, cum spunea părintele Stăniloae, există în sfinţi, în oamenii
care, prin post şi rugăciune, s- au eliberat de violenţă, de porniri pătimaşe,
de apucături egoiste şi sau împărtăşit de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, Cel
milostiv, Care iubeşte pe toţi oamenii şi întreaga lume făcută de El. Văzând
lucrarea sfinţilor în viaţa oamenilor, putem spune şi noi împreună cu
Psalmistul: „ Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui“ (Psalmul 67,
36). Aceasta înseamnă în primul rând că Dumnezeu - unicul izvor al sfinţeniei -
împărtăşeşte sfinţenia Sa oamenilor pe măsură ce aceştia îl caută pe Dumnezeu. Biserica proclamă sfinţenia acolo unde
Dumnezeu a binevoit s-o arate. Cartea Apocalipsei ne spune că neamurile îşi
vor aduce slava lor în împărăţia lui Dumnezeu (Cf. Apocalipsa 21,
16). Sfinţii fiecărui neam reprezintă mai ales frumuseţea cea nepieritoare a
slavei fiecărui neam în faţa lui Dumnezeu. Sfinţii pe care am primit
binecuvântarea dumnezeiască de ai canoniza, au fost mai întâi cinstiţi de
poporul credincios, iar Biserica, de fapt, confirmă recunoaşterea sfinţeniei,
care vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni. Biserica constată
şi proclamă sfinţenia acolo unde
Dumnezeu a binevoit s-o arate. Această stare de sfinţenia o descoperim şi în
viaţa ascultatoarei Agafia, născută în 1819, în satul Păsăţel, în Moldova
dintre Bug şi Nistru, în familia lui Ioan şi a Eudochiei Maranciuc, pe care
părinţei ei i-a sădit-o în inima şi sufletul ei, când mergeau adesea la
locurile sfinte pentru a se ruga, având o evlavie deosebită pentru Lavra
Kievo-Pecerska (Lavra Peşterilor din oraşul Kiev).
Într-una din zile
Agafia, doar la vârsta de 6 ani, având mare dorinţă de a se închina la moaştele
Sfinţilor de la Lavra Kievo-Pecerska, porni de
una singură spre Kiev. În drum spre Lavra Pecerska, cade într-o fântână părăsită,
rănindu-şi grav maînile şi ambele picioare. În această fântână a stat trei ani, fiind ajutată doar de
Dumnezeu şi de sfântul înger păzitor. Însăşi
aslultatoarea Agafia mărturisi mai târziu că în timpul cât a stat în fântână la
ea veneau doi porumbei care îi aduceau hrană şi o încălzeau. Părinţii, revenind
de la Kiev, au constatat cu tristeţe dispariţia fiicei şi au plâns-o ca trecută
în lumea celor drepţi. A fost găsită de un păstor de oi pe nume Dimitriu, care
se deosebea prin bunătatea sa sufletească. Odată, pe când îşi ducea turma în
câmpie şi începu a cânta psalmi, a auzit o melodie îngerească venind din
fântână. Astfel a descoperit-o pe Agafia. El a scos-o din fântână şi a dat de
veste părinţilor, care au adus-o acasă.
Agafia se bucura de grija şi dragostea
apropiaţilor săi. În scurt timp părinţii au observat că Agafia nu era copilul
de altădată, vorbăreaţă şi prietenoasă până la întâmplarea cu fântâna. Ea
petrecea ore în şir în rugăciune. Acest fel de petrecere a durat câţiva ani.
Agafia avea dureri mari, de nesuferit din cauza mâinilor şi picioarelor
bolnave, dar fără a se plânge, prin tăcere şi răbdare, îşi ducea crucea sa.
Pentru aceasta Dumnezeu a învrednicit-o de darul facerii de minuni.
La patul ei de boală se adunau mulţi
nenorociţi, sărmani şi bolnavi. Agafia cu sfatul şi rugăciunile sale uşura
suferinţele oamenilor. Casa părintească a Agafiei era de multe ori
neîncăpătoare pentru cei care veneau să-şi caute vindecare şi alinare.
Casa părintească a Agafiei era
pentru mulţi un loc de mângâiere şi întărire a credinţei şi nădejdii în
Dumnezeu. Prin rugăciunile ei, se vindecau cei bolnavi, căci unii şi-au
dobândit vederea, alţii auzul, alţii graiul - vindecări care doar prin harul
lui Dumnezeu se pot dobândi, cu multă rugăciune.
Vestea despre minunile Agafiei a
ajuns şi la Muntele Athos. La patul ei de suferinţă au vizitat-o doi călugări
athoniţi. După mai multe discuţii, călugării i-au dăruit Agafiei, ca semn de
binecuvântare a Sfântului Munte, o Evanghelie, de care ea nu s-a
despărţit niciodată.
Într-o zi, Agafiei i
s-a arătat în vis Maica Domnului. Născătoarea de Dumnezeu i-a spus să plece la Cuşelăuca.
La vârsta de 12 ani, Agafia este
adusă la mănăstirea Cuşelăuca. Este primită de stareţa
Irina. Mănăstirea devine pentru ea adevărata casă, arătată de însăşi
Născătoarea de Dumnezeu. Aici s-a dedicat rugăciunii pentru sine şi pentru cei
care o vizitau, cerându-i ajutorul.
La mănăstire, ca şi în casa
părintească, Agafia era vizitată de foarte mulţi creştini. Ei aduceau multe
daruri şi astfel viaţa în mănăstire s-a înviorat, şi din punct de vedere
duhovnicesc, dar şi material. S-a mărit numărul vieţuitoarelor, căci tot mai
multe tinere, dornice de a se călugări, treceau pragul mănăstirii şi rămâneau
aici.
Timp de 42 de ani Fericita Agafia
a vieţuit în obştea monahală de la
mănăstirea Cuşelăuca. În acest timp ea, gândindu-se mai mult la alţii, decât la
sine. Suferinţele celor din jur erau şi ale ei. Îi înţelegea şi le mângâia lacrima, le întărea credinţa şi nădejdea în
bunăvoinţa, bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu. Viaţa ei a fost un exemplu de
mărturisire şi trăire profundă a Evangheliei lui Hristos. Suferinţa ei a fost o
adevărată şcoală sau carte de învăţătură pentru întreaga obşte monahală.
La 9 iunie 1873, ascultatoarea Agafia,
ştiind că i-a venit vremea să treacă la cele veşnice, s-a împărtăşit cu
Sfintele Taine. După primirea Sfintelor Taine, faţa Fericitei Agafia lumina ca
o lumină neobişnuită. Lumina care a cuprins-o arăta sfinţenia ei interioară;
era Lumina slavei lui Dumnezeu, care se dă celor desăvârşiţi.
A fost înmormântată, după toată rânduiala
şi rămăşiţele ei pământeşti, au fost puse în cimitirul mănăstirii. Apoi fiind
deshumate, prin cinstirea acestor sfintelor moaşte se aduce laudă sfinţilor lui
Dumnezeu și se dobândeşte ajutorul şi mijlocirea lor. „Când cinstim
moaştele sfinţilor, noi nu cinstim oase, cum greşit spun cei nepregătiţi,
neinformați şi rău intenționați, ci noi ne întâlnim cu sfântul ale cărui moaşte se află în
faţa noastră. Când cinstim sfintele icoane, noi nu cinstim lemnul, ci
cinstim, persoana care este reprezentată în icoană;
de aceea, credincioşii evlavioşi care au simţul prezenţei harului Duhului Sfânt
lucrător în sfinți se bucură, iar cei care nu au credinţă şi evlavie se
tulbură când se întâlnesc cu icoanele sfinților
şi cu moaştele sfinților. Sfinții nu concurează pe
Hristos, ci arată că sfinţenia Celui ce este Unul Sfânt se împărtăşeşte
oamenilor care cred în El şi îl iubesc pe El. ”.
Şi după trecerea sa din această lume,
Fericita Agafia este prezentă în mănăstire şi continuă să facă minuni. S-au
păstrat mărturiile oamenilor care s-au vindecat după ce s-au rugat, fie la
racla cu sfintele ei moaşte, fie la mormântul ei. Cei care vin şi se roagă la
ea, cunosc vindecări minunate, căci, potrivit tradiţiei, ascultătoarea Agafia,
înainte de trecerea sa din viaţă a făgăduit că nu va părăsi mănăstirea şi va da
ajutor celor care se roagă ei... Apa, uleiul şi ţărâna sunt sfinţeniile prin
care au primit uşurare şi vindecare de felurite neputinţe foarte mulți oameni
care s-au rugat Fericitei Agafia.
Acum, când fericita maică nu mai
este printre pământeni, am reuşit să înţelegem - că ea a fost o mamă
duhovnicească plină de har, milă şi bunătate, deşi părea neputincioasă înaintea
tuturor, ea se dăruia întru totul anume oamenilor... De aici ne-am convins încă
o dată de adevărul simplu şi veşnic: oamenii lui Dumnezeu sunt chemaţi de a fi
oameni simpli - cu sufletul şi mâinile curate, care-şi petrec viaţa în muncă,
osteneli, suferinţe şi nevoinţe nevinovate, dar şi în virtuţi creştineşti şi
numai aşa ajung să fie prieteni şi casnici
ai lui Dumnezeu...
Să o cinstim pe Sfânta Agafia de la
mănăstirea Cuşelăuca, dăruită nouă spre întărirea credinţei noastre, spre pilda
mărturisirii credinţei ortodoxe şi spre mântuirea neamului nostru, căci un neam
e slăvit prin numărul de Sfinţi pe care i-a născut. Fericita Agafia a fost şi este un izvor de lumină în viaţa
multor creştini ortodocşi din Republica Moldova, România, Ucraina, Rusia, etc.,
Să ne rugăm împreună Sfintei Agafia, să ne întărească în credinţă, în speranţă
şi în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri; să mijlocească
înaintea Preasfintei Treimi ca să dăruiască pace şi înţelegere între persoane
şi popoare, să înmulţească armonia în familie şi în societate, să dăruiască
tuturor sănătate şi bucurie! Iată de ce, în aceste zile de mare
binecuvântare şi de multă bucurie, aducem mai întâi mulţumire lui Dumnezeu pentru
binefacerile pe care El ni le dăruieşte prin sfinţii Lui, cei ce adună persoane şi
popoare în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi.
Aducem laudă lui Hristos, Cel ce
pururea lucrează prin sfinţii Săi, atât în timpul vieţii lor pe pământ, cât şi
în viaţa lor din ceruri. De aceea, n-a greşit cel ce a spus: „ Cu adevărat vii
între oameni sunt numai sfinţii!“. în ei este, aşadar, prezent şi
lucrător Duhul Sfânt, Domnul de-viaţă-facătorul, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor.
În mod deosebit
mulţumim înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al
întregii Moldove, şi Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova şi Comisiei
pentru Canonizarea Sfinţilor. Tuturor le mulţumim din inimă, cu aleasă preţuire
şi recunoştinţă, rugând pe Hristos-Domnul să îi binecuvinteze cu multă bucurie,
cu pace şi sănătate, fericire şi mult ajutor în toată fapta cea bună.
Să purtăm în suflet binecuvântarea şi
bucuria sfinţilor, să le ducem cu noi în familie, în casă şi în societate, spre
slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor. Şi astfel, cu un cuget şi cu o inimă,
împreună să preamărim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea
deofiinţă şi nedespărţită, şi să zicem: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii
Lui“(Psalmul 67, 36). Amin!
Cuvioasă Maică Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu